Doi israelieni au fost ucişi şi alţi trei, răniţi, în urma unor atacuri separate în Ierusalim. Atacatorii sunt palestinieni care au fost ulterior ucişi de poliţie, anunță presa internațională
Primul a atac a avut loc sâmbătă noaptea. Un student palestinian originar dintr-un sat de lângă Ramallah a atacat cu cuţitul o familie cu doi copii. Aharon Bennett (foto central, dreapta), 21 de ani, rezident din Cisiordania, a fost ucis. Soţia sa şi unul dintre copii au fost răniţi. Rabbi Levi (foto central, stânga), 41 de ani, un ofiţer în rezervă care a intervenit în ajutorul familiei, a fost înjunghiat mortal.
Atacatorul, identificat ulterior drept Mohammad Halabi, 19 ani, a deschis focul asupra poliţiei şi turiştilor, fiind doborât de un ofiţer, conform celor