Israelul a legalizat trei colonii ilegale din Cisiordania. Speranţele reluării discuţiilor de pace, spulberate

0
238

Guvernul condus de Benjamin Netanyahu a anunţat marţi că a legalizat trei colonii ilegale din Cisiordania, informează Washington Post.

Decizia israelienilor a provocat furie în rândul palestinienilor şi frustrare printre negociatorii care sperau să repornească discuţiile de pace.

Coloniile legalizate sunt Bruhin, Rehalim şi Sansana. Prima dintre ele are 350 de locuitori, în timp ce celelalte două au aproximativ 240 de locuitori fiecare.

Hotărârea cabinetului lui Netanyahu de a legaliza aceste trei colonii a alimentat teoriile că, în viitorul apropiat, acelaşi guvern va căuta să legalizeze cât mai multe aşezări din Cisiordania.

Un oficial israelian citat de The Telegraph a explicat marţi că "decizia nu schimbă realităţile de pe teren" şi nici nu "stabileşte noi colonii sau extinde coloniile existente".

În Cisiordania se află peste 340.000 de colonişti israelieni. Alţi 200.000 de israelniei locuiesc în cartierele de colonizare din Ierusalimul de Est, ocupat în 1967.

 

http://www.gandul.info/international/israelul-a-legalizat-trei-colonii-ilegale-din-cisiordania-sperantele-reluarii-discutiilor-de-pace-spulberate-9569701

Lasă un răspuns