Forţele israeliene au distrus locuinţele a aproape 80 de palestinieni într-o operaţiune majoră în Valea Iordanului, în apropiere de Tubas, în Cisiordania, au indicat miercuri martori şi responsabili de ambele părţi, potrivit France Presse şi agerpres.

„Forţele de ocupaţie israeliene au demolat complet ieri seara (marţi seara – n.r.) satul Homsa al-Baqia, lăsând circa 80 de oameni fără adăpost”, a denunţat miercuri premierul palestinian Mohammed Shtayyeh, vorbind despre „cea mai mare acţiune de distrugere’ împotriva palestinienilor în Valea Iordanului.

Fâşie de teren strategic care se întinde între lacul Tiberiada şi Marea Moartă, Valea Iordanului este situată în special în „Zona C” a Cisiordaniei, sector controlat de Israel, care intenţionează să-l anexeze, scrie AFP.

Vehicule israeliene şi buldozere au sosit marţi în faţa satului în care locuiau 11 familii, afirmă unul dintre localnici, lăsat fără adăpost în urma acestei operaţiuni.

„Ei ne-au dat zece minute pentru a evacua locuinţele, iar apoi au început să le distrugă cu un buldozer. Părinţii noştri s-au aşezat aici dinaintea noastră. Israelienii caută să alunge populaţia palestiniană din Valea Iordanului”, a spus Abdelghani Awada, 52 de ani.

mai mult la  /blacknews.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here