Normalizarea relațiilor dintre Israel și Sudan este o „revoluție formidabilă”, a salutat vineri seară, premierul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce palestinienii au denunțat un nou „păcat politic”, potrivit AFP.

„Ce schimbare extraordinară! Astăzi Khartoum spune da pacii cu Israel, da recunoașterii Israelului și normalizării cu Israel”, a reacționat Netanyahu într-o declarație în ebraică transmisă către AFP .

„Delegațiile din Sudan și Israel se vor întâlni în curând pentru a discuta cooperarea în multe domenii, inclusiv în agricultură, comerț și alte domenii importante (…)”, a adăugat Netanyahu care a mulțumit liderilor sudanezi și președintele SUA, Donald Trump, pentru acest nou acord de normalizare.

Sudanul devine astfel a treia țară arabă care anunță din august normalizarea relațiilor sale cu Israel, după Emiratele Arabe Unite și Bahrain.

Însă această întâlnire a fost prost primită de o parte din opinia publică din Sudan, o țară condusă de o autoritate de tranziție, în care civili și soldați împărtășesc puterea, de la căderea regimului islamist al lui Omar al-Bashir, aflat la putere din 1989 până în 2019.

mai mult la  /www.hotnews.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here