Scripcarul de pe acoperiş | „Dumnezeu scrie în ebriacă şi aude în idiş”, spune o vorbă veche din Galiţia

0
243

Elie Wiesel (Nobelul pentru Pace, 1986) l-a considerat pe Isaac Bashevis Singer (Nobelul pentru Literatură, 1978) un nelegiuit. Ce e un nelegiuit, în accepţiunea lui Wiesel: „Poţi să fii nelegiuit studiind Talmudul, ba chiar şi nefăcând nimic. Un nelegiuit este rău, impur şi corupt; tot ce vede doreşte pentru sine; dacă nu poate ajunge la ceva, denaturează acel lucru. El invidiază înţelepciunea înţeleptului, inocenţa inocentului, bogăţia bogătaşului; îl invidiază până şi pe cel sărac pentru sărăcia lui. Se hrăneşte din ce fură altuia (…). Câtă vreme poate să trăiască un om cu monştrii lui şi să se bucure de prezenţa lor? Câtă vreme poate să se învârtească în lumea lui interioară, dominată de dezgust şi de decădere morală? Câtă vreme poate să trăiască aşa, fără prieteni, fără căldură şi fără bucurie? Dintre cei patru fii aşezaţi în jurul mesei (masa de Pesah, n.m.), nelegiuitul este cel mai însingurat. În timp ce ceilalţi cântă, el scrâşneşte din dinţi. La fel ca toţi cei ce trăiesc în izolare, îi detestă pe aceia de care are nevoie. Dacă e comerciant, îşi detestă cleinţii; dacă e medic, le poartă pică pacienţilor; dacă e scriitor, îşi dispreţuieşte şi personajele, şi cititorii. Îi urăşte până şi pe cei care îl laudă, fiindcă niciodată nu i se pare că e lăudat îndeajuns”.

poza

Nu e prima oară când Elie Wiesel, în numele unei pudori misticoide pe care a reuşit s-o transforme în ghioagă, e mai intolerant decât Rabeinu Gherşom, excomunicatorul.

Isaac Bashevis Singer rămâne un scriitor genial, care are curajul şi candoarea de a-L înfrunta pe Dumnezeu. Răbufnirile lui Weisel, culminează cu o antologică mârlănie: „Ziua în care s-a anunţat că Bashevis a primit Nobelul a fost pentru unii scriitori de idiş o zi de doliu”.

Până la un punct, atitudinea lui Elie Wiesel e explicabilă şi ţine de aşa-numita kinat sofrim (gelozia scriitorilor), pe care el însuşi o invocă în primul volum al memoriilor („Tolstoi îl face pe Shakespeare grafoman, Strindberg îl acuză pe Tolstoi de plagiat, Hugo vede în Goethe un monstru, Nordau îl denunţă pe Ibsen ca lipsit de talent…”). Mai departe, explicaţia stă în susţinerea oarbă, necondiţionată, inflexibilă a lui Wiesel în legătură cu tot ce ţine de Israel şi Eretz Israel.

mai mult la :  http://www.gandul.info/puterea-gandului/scripcarul-de-pe-acoperis-13677497

Lasă un răspuns