SOLDAŢII ISRAELIENI: „Să-i ştergem de pe faţa pământului“

0
179

EXCLUSIV EVZ. Când au trecut graniţa spre Gaza, soldaţii israelieni aveau un singur gând: „E momentul să-i ştergem de pe faţa pământului“.

Imediat după încheierea Sabatului evreiesc, în Gaza a început spectacolul sinistru al atacului terestru. Odată cu lăsarea serii de sâmbătă şi încheierea celor două zile de repaus, sutele de tancuri şi miile de soldaţi înarmaţi cu mitraliere, aruncătoare de grenade şi arme automate s-au pus în mişcare dinspre nordul Fâşiei, hotărâţi să dea lovitura finală Hamasului
„Pentru mine e un festival pe care îl aşteptam de mult. Hamasul trebuie distrus şi acum ştiu că au venit şi trupe al-Qaida să-i ajute. Israelul face ce trebuie“, ne spune, zâmbind, Noah, unul dintre tinerii sosiţi să privească în direct asaltul. În vârstă de 30 de ani, Noah şi i-a petrecut pe ultimii opt strângând în fiecare zi motive de ură împotriva Hamas.
 
„Numai în ultimii doi ani, la mai puţin de 100 de metri de casa mea au căzut 20 de Qassamuri. O vecină a murit şi alta a fost rănită. Cum să nu fiu fericit că au intrat cu tancurile peste ei? O să stau aici toată noaptea şi o să mă bucur de priveliştea asta“, ne spune tânărul în spatele căruia se văd rachetele brăzdând cerul şi explodând cu o forţă care zguduie pământul până la Kefar Azza, ultima localitate înaintea barajelor militare, situată la patru kilometri de Gaza City.

EVZ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here