Starea de sănătate a lui ARIEL SHARON s-a înrăutățit

0
229


Starea de sănătate a fostului premier israelian Ariel Sharon, care se află în comă de aproape opt ani, s-a deteriorat serios, a anunțat personalul spitalului la care este internat, potrivit BBC.

Presa israeliană spune că este vorba despre o criză renală.

Sharon (85 de ani) a devenit prim-ministru în 2001, dar în decembrie 2005 a suferit un atac cerebral mai slab. După un al doilea atac cerebral, mai puternic, în 2006, el a intrat în comă și se află în stare vegetativă de atunci.  

Participant la trei războaie din Orientul Mijlociu, Sharon este admirat de mulți israelieni ca fiind un lider militar foarte bun, dar este contestat de palestinieni. 

În vremea în care era ministru al Apărării în 1982, el a fost cel care a organizat invazia israeliană din Liban. În timpul invaziei, milițienii creștini libanezi, aliați ai Israelului, au masacrat sute de palestinieni, în două tabere de refugiați din Beirut, aflate sub control israelian. În anul care a urmat, o comisie israeliană de anchetă a decretat că el este personal responsabil pentru că a promis ca acest masacru să aibă loc. A fost însă ales premier, 18 ani mai tîrziu, promițând că va ajunge la ”securitate și pace!”. 

Sharon a fost promotorul construirii locuințelor israeliene din teritoriile ocupate și a inițiat construcția controversatei bariere din Cisiordania. Dar în 2005, în ciuda unei opoziții acerbe în Israel, a ordonat retragerea unilaterală a trupelor israeliene și a coloniștilor din Fâșia Gaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here