Trei palestinieni ucişi, în urma unui raid aerian israelian în Fâşia Gaza

0
205

Trei palestinieni au fost ucişi şi nouă au fost răniţi, în urma unui raid aerian israelian, care a vizat în noaptea de luni spre marţi două tuneluri pentru contrabandă din sudul Fâşiei Gaza, potrivit unui nou bilanţ prezentat de surse medicale palestiniene. Aviaţia a lansat acest raid în replică la un tir de mortiere asupra sudului Israelului, în urma căruia a fost rănit un militar, potrivit armatei israeliene.

Tunelurile vizate, situate în apropierea oraşului Rafah, de la frontiera cu Egiptul, s-au prăbuşit în timp ce palestinienii săpau la acestea, potrivit surselor medicale palestiniene. Trei fraţi, Mansour (30 de ani), Wael (26 de ani) şi Ibrahim Al-Batniji (24 de ani) şi-au pierdut viaţa în urma raidului. Alţi nouă palestinieni au fost răniţi, dintre care trei grav, în timp ce un al zecelea este dat dispărut, potrivit surselor medicale. Unul dintre tuneluri era în curs de degajare marţi dimineaţa, în încercarea de a salva ultima persoană dată dispărută, au precizat sursele citate.
Trei palestinieni ucişi, în urma unui raid aerian israelian în Fâşia Gaza

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here