Un palestinian, ucis în urma unei incursiuni israeliene în Fâşia Gaza

0
270

Un palestinian a fost ucis sâmbătă dimineaţă, în timpul unei scurte incursiuni a tancurilor israeliene în Fâşia Gaza, ca urmare a unor confruntări soldate vineri cu moartea a doi militari israelieni, au anunţat surse medicale palestiniene.
Hayssan Arafat, în vârstă de 23 de ani, era membru al Brigăzilor Al-Qods, aripa armată a Jihadului Islamic, grup islamist radical care a fost implicat şi în schimburile de focuri cu armata israeliană din apropiere de satul Abbassan, aflat în sectorul oraşului Khan Younes, au declarat membri ai familiei victimei.

Victima a fost ucisă în urma exploziei unui obuz de tanc, soldată şi cu rănirea altor şapte palestinieni. Mai multe tancuri, buldozere şi jeep-uri ale armatei israeliene, însoţite de elicoptere, au pătruns sâmbătă dimineaţă în sectorul Abbassan.

Aproximativ 1.000 de palestinieni au participat la funeraliile lui Hayssan Arafat, strigând "răzbunare la Tel Aviv", conform AFP.

Armata israeliană a distrus complet o locuinţă cu două etaje şi au avariat o altă clădire în cursul operaţiunii lansate după uciderea celor doi militari, într-un incident produs vineri la est de Khan Younes.

Brigăzile Ezzedin al-Qassam, aripa armată a mişcării islamiste Hamas, au revendicat atacul, iar Brigăzile Al-Qods şi-au asumat responsabilitatea pentru o operaţiune împotriva militarilor israelieni….

http://www.mediafax.ro/externe/un-palestinian-ucis-in-urma-unei-incursiuni-israeliene-in-fasia-gaza-5782641/

Lasă un răspuns