Doi suspecţi au fost arestaţi preventiv de magistraţii Tribunalului Bucureşti, la cererea procurorilor DIICOT, în dosarul care anchetează o operaţiune ilegală de spionaj fără precedent, a informat oficial Parchetul anti-mafia. Este vorba despre două persoane acuzate că au comis mai multe infracţiuni informatice care au vizat-o pe Laura Codruţa Koveşi, dar şi alte două persoane din „familia şi anturajul” acesteia. Cei doi sunt angajaţi la o firmă de spionaj formată din foști ofițeri superiori Mossad şi ai Agaf ha-Modi in, Departamentul de Informatii al Armatei din Israel. Suspecţii sunt acuzaţi că au încercat să o spioneze pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, în „încercarea de a găsi activități de corupție ale acesteia”.
UPDATE. Surse judiciare apropiate anchetei au informat EVZ că unul dintre suspecţi a colaborat cu anchetatorii, oferind informaţii detaliate cu privire la activităţile pentru care a fost reţinut şi arestat preventiv. Sursele citate au mai indicat faptul că Serviciul Român de Informaţii desfăşoară operaţiuni alături de procurorii DIICOT pentru obţinerea informaţiilor necesare soluţionării acestei investigaţii judiciare.