Vorbit dimineață cu un prieten din Israel. Am râs înainte de slujbă. Un prieten de copilărie a emigrat la un moment dat în Israel. S-a trezit cu două cetățenii: e cetățean al Rusiei și al Israelului. Sunt tare mulți din aceștia. Cred că fiecare al patrulea cetățean din Israel îmi este fost coleg de țară de naștere și am o mulțime de colegi acolo. În Israel e un sentiment că toți vorbesc rusa.
El predă ivrit emigranților din fostul spațiu sovietic și pe firmă are o reclamă: În Rai nimeni nu vorbește rusă! Așa-și ademenește el clienții. Are umor.
Copilul lui când a ajuns la vârsta înrolării în armată a zis că el nu vrea să facă armată că e pacifist. Nu vrea la război. Și s-a mutat înapoi în Rusia. Doar că și aici a început războiul.
Cum copilul are mult umor s-a apucat de stand-up comedy.
Zice: Sunt cred singurul om care se ascunde de armată (serviciul miliar) în Rusia.
Râd
Zice: Vă dați seama câtă binecuvântare pe capul meu că acum pot să-mi aleg războaiele la care să particip. Pot alege să lupt în pădure sau în pustie. Cred că plec în Afganistan.
Zic: te înrolează talibanii.
Zice: Cred că din fiul lui Dumnezeu o să devin soldat la dispoziția oricărui conflict. Se pare că nu scăpăm de asta.
Zic: așa-i când ești ales. Nu scapi de planul divin. Dacă vrei să scapi de asta trebuie să vii la noi. Luptăm mai rar dar avem o fanfară militară bună: întimpină eliberatorii și petrece ocupanții. Cam cu aceeași melodie. Dar trebuie să înveți melodia.
Mi-am notat gluma, zice, o să o folosesc la stand-upul meu. El se consultă cu mine pe umorul din Est.
El mi-a făcut cunoștință cu stand-uperii evrei de limbă rusă și cei mixați. Sunt cei care fac stand-u în câteva limbi.
Recunosc că sunt al naibii de pasionat de evoluția umorului și mă pricep binișor la toată evoluția de 150 de ani a umorului din fostul imperiu țarist, urss și explozia de după. O pasiune stranie.
El este foarte mult cantitativ și complex iar în ultimii ani s-a diversificat atât de mult că e greu să mai urmărești. Noroc de prietenii tineri care-mi fac sinteze. Și sunt abonat la reviste și canale.
Fenomenele cele mai interesante sunt în zona stand-upului feminin și stand-upului zonelor de migrație, de periferie, amestecat unde sunt conflictele cele mai directe sociale, religioase și identitare. Pentru că acolo trebuie să ataci cu umor cele mai dure și tari elemente. Și mai ales într-un context occidental tot mai auster umoristic, unde actuala ideologie dominantă e mai dură și austeră la acest capitol decât vechia ideologie antiumor creștină. A fost așa o perioadă. E incredibil cât autocontrol a apărut la acest capitol.
La stand-upul teologic și religios evreii din est sunt de neîntrecut pentru că au detașarea religioasă – au fost puternic laicizați – și au o tradiție colosală de umor în afara spațiului sacru.
De fapt, teoria mea este că stand-upul profesionist este o invenție estică în interiorul comunității din Est.
În Sălbaticii copii dingo am făcut o schiță pentru o istorie a acestui gen – cum s-a năsut stand-upul și umorul de New York, pe care-l știm din seriale, în Est și a ajuns acolo prin migrație.
Cum zicea croitorul din Odessa, care făcea cei mai buni pantaloni, când i se reproșa că pentru a face o pereche de pantaloni are nevoie de mai mult de 6 zile: până și Iahve a făcut lumea în 6 zile, iar tu nu poți face o pereche de pantaloni?
El răspundea ironic: dar uită-te la lumea asta și uită-te la pantalonii mei?
Sau vorba unui faimos rabin din imperiu: uneori e obositor să fii ales – cât de tare trebuie să te iubească Iahve ca să te binecuvânteze și să te arunce în Rusia pe câteva sute de ani? De ce nu Elveția?
Când amicul meu de copilărie m-a invitat în Israel să fac la picior țara, numită sfântă, eu am rămas șocat de micimea și lipsa de vegetație. În capul meu trebuia să curgă lapte și miere că așa scria la Talmud. Și atunci mi-am dat seama: câtă ironie și umor se ascunde în povestea asta. Bărăganul sau Bugeacul – e rai pe lângă pusta aia.
Zic: Dumnezeu a râs de voi, a fost tare ironic cu voi! V-a dat piatră seacă pe post de lapte și miere.
Dar când ai un contract, vorba rabinului, îl respecți. Laptele și mierea erau piatră și nisip – dar ce nu face credința și povestea în care crezi? Minuni. Credința se pare că poate transforma totul. De asta tragedia omului modern e legată de incapacitatea de a mai crede.
La creștinii clasici e mai greu cu umorul teologic că na, altă tradiție. Dar mai râd și ortodocșii, și catolicii duminică, dar nu în biserică, că nu e permis.
Eu sunt adeptul umorului: cât mai mult cu atât mai bine. Iar ironia și autoironia e ca spălatul pe dinți sau gimnastica. Dacă nu le ai – e jale.
Se zice că umorul a fost creat în cea de a 8-a zi: și nu prea a avut Dumnezeu public. Așa că ne-a dat afară de la el și a zis: mergeți, înmulțiți-vă și râdeți că de plâns am eu grijă să nu vă scutesc.
La sinagoga unde mai mergeam pe vremuri au pus un semn la intrare: semnul telefonului mobil – interzis. Și scria: Aici avem conexiune doar cu Iahve.
Fiecare cu aria lui de acoperire…
Hai că trebuie să ajung la slujbă – sper că au și umor că necazurile le aducem de acasă.
Pace!
media advertising
